Data concursului: 19 Octombrie 2022

Anunt concurs pentru ocuparea funcției de șef poliție stațiune I la Poliția stațiune Băile Felix, cu recrutare din sursă internă

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile art. 2735 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare,

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, str. Parcul Traian, nr. 18, judeţul Bihor, organizează,

C O N C U R S:

Pentru ocuparea funcției de șef poliție stațiune I la Poliția stațiune Băile Felix, poziția 974 din statul de organizare al unității, cu recrutare din sursă internă

În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

 

  1. Să fie ofițeri de poliție cu următoarea:
  • pregătire de bazăstudii universitare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă, sau studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (sistem „Bologna”) într-unul din următoarele domenii fundamentale: științe inginerești, științe sociale sau științe umaniste și arte;

pregătire de specialitate:

  • cursuri postuniversitare sau de masterat (studii de master) într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică şi ştiinţe ale naturii, informatică, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică sau management.
sau
  • studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă, absolvite anterior aplicării celor trei cicluri de tip „Bologna” într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică şi ştiinţe ale naturii, informatică, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.
sau
  • studii universitare de master, ciclul II de studii universitare, într-unul din domeniile universitare de masterat: matematică, informatică, inginerie electrică, inginerie energetică, inginerie electronică şi telecomunicaţii, ingineria transporturilor, calculatoare şi tehnologia informaţiei, ingineria sistemelor, inginerie mecanică, inginerie industrială, ştiinţe inginereşti aplicate, mecatronică şi robotică, ingineria materialelor, inginerie şi management, inginerie de armament, rachete şi muniţii, drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe politice, informaţii şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ştiinţe militare, administrarea afacerilor, cibernetică şi statistică, informatică economică, contabilitate, economie, finanţe, marketing, economie şi afaceri internaţionale, psihologie, ştiinţe ale educaţiei sau management.

       2. să fie declarat „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică, pentru promovarea în funcţii de conducere;

  1. să deţină gradul profesional de minim inspector de poliţie;
  2. să aibă minim 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
  3. să aibă minim 3 ani vechime în specialitatea structurii;
  4. să deţină/să obţină autorizație de acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, nivel

„secret”;

  1. să deţină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliţiei judiciare, conform reglementărilor în domeniu;
  2. să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceştia să nu fie pusă în mişcare acţiunea penală;
  3. să fi obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  4. să dețină/să obțină permis de conducere categoria B.

 

Cererile de participare la concurs (conform modelului anexat) vor fi adresate Inspectorului Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și vor fi depuse la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor resurseumane@bh.politiaromana.ro până la data de 25.09.2022, (inclusiv în zilele nelucrătoare).

Dosarele de recrutare vor fi depuse, până la data de 25.09.2022, (și în zilele nelucrătoare), exclusiv în format electronic (scanat, format PDF needitabil), la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor resurseumane@bh.politiaromana.ro și vor cuprinde documentele prevăzute de art. 60 alin. (1) din Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016, astfel:

cerere de înscriere (Anexa 3) și curriculum vitae, model Europass, Anexa nr. 9 la Dispoziția directorului general al DGMRU nr. II/1620/2015 (Anexa 4);

copii ale actului de identitate și ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului și permis de conducere; 

  • adeverință care conține rezultatul ultimului examen de bilanț, eliberată de medicul de unitate, potrivit Dispoziției Directorului Direcției Medicale nr. 826079 din 04.12.2018;
  • declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare (Anexa 5);
  • pentru candidații care nu sunt încadrați la I.P.J. Bihor, adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unității de provenienţă, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3-9 din prezentul anunț.

 

Atenţie! După data limită de înscriere, respectiv data de 25.09.2022, nu se vor mai efectua înscrieri.

În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de la aceeași adresa, respectiv resurseumane@bh.politiaromana.ro, de confirmare a primirii cererii precizându-se numărul de înregistrare și codul unic de identificare atribuit candidatului (ca alternativă în prelucrarea datelor personale, urmând a fi folosit pentru identificarea lui pe întreaga procedură de concurs).

În situația în care candidatul nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor la nr. de tel. 0259-403111 int. 20111, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la sediul I.P.J. Bihor - Serviciul Resurse Umane din municipiul Oradea, str. Parcul Traian nr. 18, județul Bihor, în vederea clarificării.

Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.

Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.

În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.

Întrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice.

Lista candidaților declarați „apt” psihologic se va posta pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Candidații declarați „inapt” psihologic vor fi informați prin e-mail și nu vor putea participa la concurs.

Dosarele candidaţilor vor fi verificate de comisia de concurs, cu cel puțin 5 zile  lucrătoare înaintea desfășurării probei iar, lista candidaţilor care îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se aduce la cunoștință prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Parcul Traian, nr. 18, în data de 19.10.2022, după următorul grafic:

  • instructajul candidaților: ora 12.00;
  • desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 12.15;
  • afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
  • afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților);

Perioada limită de depunere a eventualelor contestații - în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 20.10.2022;

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în data de 21.10.2022.

Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în data de 21.10.2022, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații.

            Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.

            Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00.

            Candidații sunt declarați „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, ce va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor resurseumane@bh.politiaromana.ro.

Rezultatele la contestații se comunică candidaților prin afișare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și se postează pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Nota acordată după soluționarea contestației la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.

La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.

Fișa postului poate fi consultată, la cerere, de către candidați, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Parcul Traian, nr. 18, tel. int. 20111.

Relații suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, int. 20111, în zilele lucrătoare.

Modificările care privesc organizarea și desfășurarea concursului, intervenite din motive obiective, se vor afișa în timp util pe pagina de internet a Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, https://bh.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe pagina de Intrapol a Poliției Române.

Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului.

Tematica și bibliografia fac parte integrantă din prezentul anunț.