12 Iunie 2017Sursa: I.P.J. Bihor

„ALEGE VIAŢA – VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ” - Campanie de educaţie rutieră pentru copii şi părinţi

              Polițiștii rutieri şi de prevenire bihoreni au susținut ore de educație rutieră în cadrul campaniei „Alege Viața – Vacanță în Siguranță”. Atât copiilor, cât și părinților, le-au fost oferite sfaturi și recomandări pentru un plus de siguranță, în vacanța care urmează.

Campania „Alege Viața – Vacanță în Siguranță”, implementată la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române în colaborare cu United Way România, a fost derulată la nivelul judeţului Bihor de poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Campania a fost desfăşurată în perioada 7 – 10 iunie .a.c., în trei instituţii de învăţământ din municipiul Oradea, respectiv la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea.

Proiectul, în care au fost implicaţi elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, a vizat conştientizarea celor mai mici participanţi la trafic cu privire la necesitarea cunoşterii şi respectării regulilor de circulaţie în ansamblu, precum şi cunoaşterea semnificaţiei indicatoarelor rutiere.  Poliţiştii bihoreni au desfăşurat în cadrul proiectului activităţi educative şi practice, investindu-i pe elevi cu calitatea de „mini-poliţişti”, care să transmită prietenilor mesaje privind importanţa respectării regulilor de circulaţie.

La nivelul celor trei instituţii de învăţământ implicate în campania preventivă au fost constituite patrule şcolare formate din şase elevi. După o instruire temeinică, realizată de poliţişti, patrulele şcolare au acţionat în trafic, în zona unităţilor şcolare, sub atenta supraveghere a poliţiştilor rutieri şi de prevenire bihoreni.

În acelaşi context, sâmbătă, 10 iunie a.c., polițiștii rutieri şi de prevenire bihoreni, sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, au desfăşurat ore de educaţie rutieră în parcările celor trei magazine Kaufland din municipiul Oradea.

Copiii nu au fost singurii cărora polițiștii le-au adresat sfaturi și recomandări. Părinților, polițiștii le-au oferit sfaturi și bune practici pentru a conștientiza pericolele la care sunt expuși copiii lor.

La finalul activităților, cei mici au primit cadouri de la partenerii de campanie preventivă.

 

*

Părinți, Poliția Română vă recomandă:

- Respectați toate regulile de circulație, dar și politețea în trafic! Copiii învață cel mai bine prin imitație, deci și aceștia vor adopta același comportament rutier.

- Este important să le explicăm copiilor să fie atenți când sunt în apropierea carosabilului, să nu traverseze prin locuri nepermise și să se asigure că șoferul mașinii a observant intenția lor de traversare.

- Copiii sub 14 ani nu pot circula cu bicicleta pe drumurile publice, deci nu-i lăsați nesupravegheați când se plimbă cu bicicleta!

- Este interzis să transportați copii cu vârsta până la 12 ani pe scaunul din față în timpul deplasării pe drumurile publice, chiar dacă sunt ținuți în brațe de adulți.

De la părinți pentru copii:

Ne ținem de mână! Chiar dacă cei mici își doresc independența încă de la vârste fragede, când vă apropiați de trecere, roagă-l să-ți dea mâna și să fie atent la mașinile care vin din ambele direcții.

 Observăm cu toate simțurile! Privește și ascultă traficul tot timpul, nu doar atunci când se aude un claxon.

Nu te grăbi! Recomandă-i să se asigure de două ori înainte să se apropie de carosabil pentru a traversa. De asemenea, să se asigure și că mașinile au oprit pentru a-I acorda prioritate.

Amintește-ți regulile de circulație pentru pietoni și respectă culorile semaforului!

Deplasează-te numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, cu fața spre direcția de mers a mașinilor.

Traversează perpendicular pe axul drumului, în pas vioi și nu alerga niciodată spre/pe trecerea pentru pietoni.

Nu traversa prin spatele autovehiculelor oprite/staționate sau prin spatele autobuzului din care ai coborât. Dă șoferilor suficient timp pentru a opri înainte de a te angaja în traversare, e posibil ca vehiculele din spate să nu frâneze la timp.

Evită să traversezi drumul prin locuri cu vizibilitate redusă (curbe, vârfuri de pantă).

Nu privi în telefon când traversezi pe trecerea pentru pietoni, chiar dacă este trecere semaforizată.

Cere ajutor! Dacă nu ești sigur că poți traversa, așteaptă alți oameni și traversează împreună cu aceștia.

*

Galerie foto