31 August 2017Sursa: I.P.J. Bihor

„HOȚII SUNT CREATIVI, FII PREVENTIV!” - Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe:

Poliţiştii de prevenire şi proximitate bihoreni informează cetăţenii în cadrul campaniei preventive „Hoții sunt creativi, fii preventiv!, pentru a preveni furturile din locuinţe.

 

În perioada august – decembrie a.c., Inspectoratul General al Poliției Române în parteneriat cu Groupama Asigurări derulează la nivel naţional Campania preventivă „Hoți sunt creativi, fii preventiv!”, scopul acesteia fiind informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuințe.

Din analiza rezultatelor unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii se evidenţiază faptul că prevenirea furturilor din locuinţe este un subiect de interes pentru populaţie, aproape 70% dintre cei intervievaţi dorind să primească recomandări sau alte informaţii în acest sens, iar peste jumătate dintre respondenţi apreciind că activităţile cu caracter preventiv ajută la reducerea numărului de infracţiuni.

Furturile din locuinţe sunt înlesnite de uşile sau ferestrele lăsate deschise sau neasigurate, o altă metodă folosită de hoți este împrietenirea cu victima pentru a-i câștiga încrederea, escaladarea și pătrunderea pe ferestrele lăsate deschise reprezintă un alt mod de operare întâlnit frecvent.

La nivelul judeţului Bihor, Campania preventivă „Hoți sunt creativi, fii preventiv! este implementată prin derularea unor activităţi preventive de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în colaborare cu reprezentanţii Groupama Asigurări – filiala Bihor.

Prin intermediul acestei campanii preventive, poliţiştii de prevenire şi proximitate bihoreni vor informa persoanele vulnerabile despre cum să prevină victimizarea. Pentru fiecare cetăţean, locuinţa este spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală. Polițiștii de prevenire bihoreni doresc astfel să atragă atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care, odată respectați, ne pot ajuta să evităm situații neplăcute.

Principalele direcţii de acţiune ale polițiștilor bihoreni în cadrul campaniei sunt transmiterea mesajelor cu caracter preventiv prin intermediul canalelor de informare în masă, distribuirea de materiale informativ - preventive ce conţin recomandări destinate protecţiei locuinţelor şi organizarea de acțiuni pentru diverse categorii de beneficiari, precum administratorii de asociații de proprietari, locatarii, persoanele vârstnice, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale etc..

Pe parcursul întâlnirilor cu cetăţenii, polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni vor prezenta o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu. De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, vor fi organizate acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.

Pentru promovarea mesajelor campaniei vor fi distribuite 2.000 de pliante cu recomandări preventive, iar 200 de afişe cu mesajul campaniei vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.

În cadrul campaniei, a fost realizată o pagina online „Prevenirea furturilor”  -

https://www.groupama.ro/prevenireafurturilor/ ,unde cetăţenii pot găsi numeroase recomandări preventive şi sunt invitaţi să participe la concursuri tematice cu premii.

Primele acțiuni desfășurată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea în cadrul Campaniei preventive  „Hoți sunt creativi, fii preventiv!au avut loc joi, 31 august a.c., pe raza municipiului Oradea. Polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni au interacționat cu cetățenii în zona Centrului Civic, într-un centru comercial cu aflux mare de cetățeni și la Piața Cetate din Oradea, le-au transmis sfaturi utile pentru a nu cădea victime infracțiunilor de furt din locuință și le-au înmânat pliante cu recomandări în acest sens.

*

 „„Hoți sunt creativi, fii preventiv!”

1 din 4 furturi din locuinţe este favorizat de neglijenţă!

PREVENIREA FURTURILOR DIN LOCUINŢE

Este extrem de neplăcut să vă găsiți casa spartă. De aceea, dorim să vă ajutăm să nu deveniți una dintre victimele celor care fură din locuinţe.

Infractorii speculează neglijenţa locatarilor în a-şi securiza casa. De exemplu, aceştia profită de faptul că la unele apartamente situate la parter sau etajul unu ferestrele sunt lăsate deschise şi nesupravegheate. 

Un aspect foarte important al prevenirii furturilor din locuinţe este reprezentat de necesitatea adaptării măsurilor de siguranţă la tipul de locuinţă şi la valorile care trebuie protejate.

POLIŢIA BIHOREANĂ VĂ RECOMANDĂ:

- Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

- Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

- Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineți sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

- Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ați achiziţionat!

- Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!

- Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineți în casă bunuri de valoare sau că sunteți plecați de acasă! Selfie-urile sunt și ele distractive, dar aveți grijă la ce lăsați să se observe în imagine. Nu puneți poze în care se poate vedea ce obiecte dețineți sau care e structura apartamentului dumneavoastră.

- Treceți peste impulsul de a anunța pe rețele de socializare că urmează să plecați într-o vacanță extraordinară. Check-in-ul din aeroport vă aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților.

- Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!

- Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!

- Locurile “secrete” în care le lăsați prietenilor apropiați cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preșul de la intrare, nu sunt așa secrete. Astfel de metode vă fac vulnerabili în fața furturilor.

- Organizați un sistem de supraveghere a vecinătății împreună cu ceilalți locatari. Acest model preventiv limitează accesul nejustificat al persoanelor străine și ajută la semnalarea problemelor apărute în bloc.

- Obișnuiți-vă să activați sistemul de alarmă de fiecare dată când plecați de acasă. Devine inutil dacă nu e activat și firma de pază nu poate fi anunțată că trebuie să intervină. Nu uitați să puneți la vedere sticker-ul care anunță că locuința ta este protejată.

- Asigurați-vă că zona palierului de bloc e luminată în permanență. Dacă se ard becurile de pe hol, cereți administrației să le înlocuiască imediat.

- Dacă sunteți plecat de acasă mai mult timp, folosiți un întrerupător care aprinde și stinge lumina la intervale diferite de timp. Și metoda radioului lăsat aprins ajută, nu o ignorați.

- Indiferent de pretext, nu le oferiți persoanelor necunoscute informații despre tine sau vecinii tăi. Nici despre bunurile deținute, nici despre programul de lucru.

- Închideți ferestrele și ușa de fiecare dată când plecați de acasă. Unul din patru  furturi din locuință este favorizat de neglijența proprietarilor care le lasă o portiță deschisă hoților.

 

 

Galerie foto