22 Decembrie 2017Sursa: I.P.J. Bihor

POLIŢIŞTII BIHORENI SUNT ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII, DE CRĂCIUN

           Polițiștii bihoreni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Nașterii Domnului.

          Peste 800 de poliţişti bihoreni vor fi în teren, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

Peste 800 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale,  investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie în perioada  23 - 26 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Zilnic, peste 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Poliţiştii bihoreni vor acţiona zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Pentru liniştea şi siguranţa cetățenilor, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul sărbătoririi Crăciunului. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare.

În toată această perioadă, vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogări.

Suntem la datorie!

Când aveţi nevoie de noi, apelaţi cu încredere 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

*

Poliţiștii bihoreni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătoarea Crăciunului în siguranţă!

COLINDAȚI ÎN SIGURANȚĂ!

Ce trebuie să aveți în vedere, în ajun de Crăciun:

- Atragem atenţia celor care merg, în această perioadă, la colindat, să nu accepte invitaţiile unor necunoscuţi în casă, la petreceri sau la plimbări cu maşina.

- Pentru a fi în siguranţă, copiii ar trebui să fie însoţiţi de adulţi.

- Părinții, întrebați-i pe copiii dumneavoastră cu cine vor merge la colindat şi traseul pe care îl vor urma!

- În cazul în care primiţi colindatori, asiguraţi-vă că îi cunoaşteţi, înainte de a le deschide.

- Dacă este vorba despre necunoscuţi, primiţi-i doar în uşa casei sau a apartamentului.

- Aveţi grijă cui permiteţi intrarea în bloc şi învăţaţi-vă copiii să nu deschidă uşa nimănui în absenţa dumneavoastră!

 

CĂLĂTORIȚI ÎN SIGURANȚĂ!

Ce trebuie să aveți în vedere atunci când plecați de acasă:

- Nu este bine să comunicaţi tuturor date despre plecarea dumneavoastră pentru o perioadă mai lungă și nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii. Puteți deveni victima hoților din locuințe!

- Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Puteți lua în considerare și rute de rezervă, ținând cont că valorile de trafic pot crește.

- Asigurați-vă că autoturismul funcționează în regulă, că aveți valabile asigurarea obligatorie și inspecția tehnică periodică (I.T.P.).

- De asemenea, vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

- Dacă plecați cu trenul, trebuie să fiți foarte prudenți în gară! Hoții de buzunare acționează în locurile aglomerate. Nu vă lăsați bagazele nesupravegheate și nu aveți încredere în persoanele abia cunoscute.

- Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.

- Dacă plecați cu avionul, nu păstraţi obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală. Asigurați-vă că aveți actele valabile!

 

RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ:

•        Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;

•        Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă ;

•        Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;

•        Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;

•        Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;                 

•        Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;

•        Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!

•        Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;

•        Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;

•        Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;

•        Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA  ARE  PRIORITATE!

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,

este

112 - POLIŢIA - APEL DE URGENŢĂ