21 Noiembrie 2017Sursa: I.P.J. Bihor

Acţiuni ale poliţiştilor bihoreni pentru prevenirea violenţei domestice și a traficului de persoane.

Marți, 21 noiembrie a.c., la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universității Oradea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanți ai A.N.I.T.P. - Centrul Regional Oradea, în parteneriat cu Universitatea Oradea, au desfăşurat activităţi de prevenire a violenţei domestice și a traficului de persoane.

Activitatea preventivă, la care au participat peste 100 de studenți orădeni, face parte din activitățile derulate de polițiștii de prevenire bihoreni în cadrul Campaniei naționale de prevenire a violenței în familie ,,Aripi Frânte”, inițiată de Inspectoratul General al Poliției Române și Asociația Necuvinte.

Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare a membrilor comunității cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie, cu privire la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen precum și cu privire la drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie.

Creşterea gradului de siguranţă al populaţiei în raport cu diverse forme de manifestare a infracţionalităţii reprezintă un obiectiv important al activităţii de prevenire a criminalităţii. Femeile, copiii şi persoanele în vârstă constituie categorii cu un nivel ridicat de vulnerabilitate atât în spațiul public, cât și în mediul intrafamilial.

În cadrul întâlnirilor cu studenţii, poliţiştii bihoreni au distribui Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie, realizat pentru susținerea activităților specifice din cadrul acestei campaniei ,,Aripi Frânte”, adresat persoanelor aflate în dificultate (anexăm foto).

De asemenea, reprezentanții A.N.I.T.P. - Centrul Regional Oradea au prezentat studenților prezenți date cu privire la fenomenul traficului de persoane, forme de manifestare a acestui fenomen infracțional, modalități de prevenire și drepturile pe care le au victimele acestui gen de infracțiuni.

*

Galerie foto