12 Iulie 2018Sursa: I.P.J. Bihor

227 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză au fost sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în ultimele 24 de ore.

Miercuri, 11 iulie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 289 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 121.290 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracțiuni și șapte tamponări.

227 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, iar 43 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. 

Astfel, miercuri, 11 iulie a.c., la ora 18.19, pe D.N. 79, în afara municipiului Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 157 km/h, înregistrată radar.

Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

ATENŢIE!

 - Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!

- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!

  *

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea, deși avea anulat acest drept și având o concentrație alcoolică ridicată.

Miercuri, 11 iulie a.c., la ora 18.21, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că pe drumul județean 764/F, pe raza localității bihorene Ioaniș, s-a produs un eveniment rutier fără victime.

Polițiștii rutieri beiușeni s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier ca fiind un bărbat de 50 de ani, din comuna Dobrești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta avea anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Beiuș.

*

         Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Miercuri, 11 iulie a.c., la ora 20.10, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Universității din municipiul Oradea, având o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

*

          Holod / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

 Miercuri, 11 iulie a.c., la ora 15.15, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că pe drumul județean 795, pe raza localității bihorene Holod, s-a produs un eveniment rutier fără victime, în care au fost implicate două autoturisme.

Polițiștii beiușeni s-au deplasat cu operativitate la fața locului, au identificat persoanele bănuite că ar fi condus autovehiculele implicate în eveniment și, în urma testării cu aparatul etilotest, au constatat că unul dintre conducătorii auto implicați, respectiv un bărbat de 59 de ani, din comuna Olcea, județul Bihor, prezenta o concentrație alcoolică de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș.

*

          Șerghiș / Dosar penal pentru conducere fără permis.

Joi, 12 iulie a.c., în jurul orei 22.30, pe drumul comunal din localitatea Șerghiș polițiștii Secţiei nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un localnic de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

*

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:

          Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

- Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!

- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;

- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

- Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

- Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!

DRUM BUN!