16 Aprilie 2018Sursa: I.P.J. Bihor

Bănuit că și-ar fi însușit un portmoneu cu bani uitat de proprietar într-un magazin, identificat cu operativitate de polițiștii din Marghita – Prejudiciu recuperat.

Duminică, 15 aprilie a.c., la ora 13.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 de la o localnică din Marghita că persoane necunoscute i-au sustras portmoneul pe care l-a uitat pe masa pentru bagaje de la ieșirea dintr-un magazin, portmoneu în care avea 1.125 lei și documente personale.

În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii din Marghita au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 40 de ani, din Marghita.

Polițiștii au recuperat de la acesta integral atât bunurile, cât și banii sustrași și le-au restituit proprietarei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

 

*