1. RECOMANDĂRI ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR AUTO – CIRCULAŢIA PE TIMP DE IARNĂ:

Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

Poliţia Rutieră le mai recomandă conducătorilor auto:

  • Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!
  • Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
  • Folosiţi corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
  • Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
  • Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
  • Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
  • Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor;
  • În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;
  • Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legala de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite pe cât posibil conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

DRUM BUN!

 

2. RECOMANDĂRI ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR AUTO – CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII METEO NEFAVORABILE:

Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită  necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).

Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

DRUM BUN!

 

3. RECOMANDARI IN ATENTIA CONDUCATORILOR AUTO:

Neadaptarea vitezei la conditiile de drum reprezinta una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţăvă poate salva viaţa în caz de accident;
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
  • Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
  • Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

 

Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!  

                                      

   

4. RECOMANDĂRI PENTRU O CĂLĂTORIE ÎN SIGURANŢĂ ÎN PERIOADA  CANICULARĂ

Poliţiştii rutieri vă recomandă: Evitaţi deplasările cu maşina în intervalul orar 10.00 - 18.00, în zilele caniculare!

            Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 - 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia aflaţi printre pasageri.

Totodată, este recomandabil ca posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.

            În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

            În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite.

            Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, a gradului de uzură a acestora şi a racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

            Totodată, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea spaţiului de frânare.

            În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectaţi în totalitate semnalele şi indicaţiile poliţiştilor de deviere a traficului rutier.

 

5. RECOMANDARI PREVENTIVE IN ATENTIA PIETONILOR:

Va reamintim cateva recomandări de care trebuie să tineti cont atunci cand va aflati in postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă:

  • Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
  • Nu vă angajaţi în traversarea străzi în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • Respectaţi culorile semaforului electric;
  • Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;
  • Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci;
  • Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice!

 

FIŢI RESPONSABILI ÎNTOTDEAUNA CÂND TRAVERSAŢI STRADA! COMPORTAMENTUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN CALITATE DE PIETON ARE URMĂRI DIRECTE ŞI ASUPRA CELORLALŢI PARTICIPANŢI LA TRAFIC!

 

6. ATENTIE PARINTI - PREVENITI VICTIMIZAREA COPIILOR DVS. PRIN ACCIDENTE DE CIRCULATIE!

            Este suficienta o clipa de neatentie sau graba pentru ca cei în care dumneavoastra ati investit sperante, vise si multă dragoste – copiii dvs. - sa devină victime ale unor accidente rutiere, care, din nefericire, pot avea chiar urmari tragice.

Pentru a preveni implicarea copiilor dvs. în accidente de circulaţie, Poliţia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
  • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul;
  • să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
  • nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

 

Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor, de liniştea familiei dumneavoastră !

 

7. RECOMANDARI PENTRU CONDUCATORII AUTO SI MOTOCICLISTII PARTICIPANTI LA TRAFIC:

Stimati conducatori auto - Atentie la motociclisti!

În fiecare an, o dată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul motocicletelor sau bicicletelor aflate în trafic, prin urmare este necesară şi o perioadă de „acomodare” cu noii participanţi la trafic. Unii conducători auto nu sunt obişnuiţi încă să vadă în trafic motocicletele, nu apreciază corect distanţa la care se află acestea sau viteza lor de deplasare, ori, în cele mai nefericite cazuri, nu le observă.

Atenţie şoferi!

Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, Poliţia vă recomandă:

  • Înainte de a deschide portierele, asiguraţi-vă că din spate nu trece o motocicletă, acest lucru fiind valabil şi pentru pasagerii din vehiculul condus de dumneavoastră!
  • Atenţie sporită la schimbarea direcţiei de mers. Oricând din spate sau din faţă poate apărea un motociclist!
  • La plecarea de pe loc, asiguraţi-vă că nu puneţi în pericol siguranţa deplasării unui motociclist!
  • Atunci când sunteţi depăşit, nu măriţi viteza de deplasare şi circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta drumului.

Atenţie  motociclişti!

Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, Poliţia recomandă motocicliştilor:

  • Evitaţi accelerările excesive şi nu depăşiţi limitele legale de viteză!
  • Evitaţi deplasarea între benzile de circulaţie!
  • Purtaţi atât dumneavoastră cât şi pasagerul care vă însoţeşte căşti de protecţie omologate!
  • Nu conduceţi în timp ce va aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice!
  • Nu faceţi "slalom" printre autovehiculele aflate în mişcare!
  • Asiguraţi-vă că dispuneţi de spaţiu de frânare suficient!
  • Păstraţi permanent contactul ambelor roţi cu suprafaţa carosabilului!

 

 

 

 

 

 

VIAŢA ESTE NEPREŢUITĂ – ACORDAŢI-I PRIORITATE!

 

8. CIRCULATIA CU BICICLETA

            Pe zi ce trece, bicicleta câştigă tot mai mulţi adepţi, însă, indiferent de vârstă, aceasta trebuie utilizată corect pe drumurile publice, în spiritul conduitei preventive. Ca urmare a lipsei de precauţie, tot mai biciclişti cad victime ale accidentelor de circulaţie.

Nesemnalizarea şi neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcţiei de mers, în special spre stânga şi la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie principalele cauze ale evenimentelor rutiere datorate bicicliştilor.

Majoritatea accidentelor cu biciclişti se produc în mediul urban, în zona marilor intersecţii, ca urmare a neacordării de prioritate la trecerea altor autovehicule, a tranzitării pe culoarea roşie a semaforului, precum şi nerespectării semnificaţiei indicatoarelor.

Folosirea bicicletei pe timpul nopţii sau în condiţii meteorologice nefavorabile, mai ales dacă nu este echipată corespunzător cu mijloace de semnalizare, reduce posibilitatea conducătorilor auto de a-i sesiza pe biciclişti. Aceasta este de asemenea o cauză frecventă în producerea de accidente rutiere cu victime din rândul bicicliştilor.

Deosebit de periculoase sunt şi conducerea bicicletei sub influenţa băuturilor alcoolice, transportul altor persoane pe bicicletă, transportarea unor bagaje voluminoase, precum şi deplasarea în grupuri a bicicliştilor.

 

9. PENTRU A PREVENII IMPLICAREA DV. ÎN ACCIDENTE RUTIERE ŞI PENTRU O DEPLASARE ÎN CONDIŢII DE SIGURANŢĂ, SE IMPUNE SĂ CUNOAŞTEŢI ŞI SĂ RESPECTAŢI URMĂTOARELE REGULI:

În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie sa fie:

  • prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
  • prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
  • dotata cu sistem de avertizare sonora; se interzic echiparea si folosirea sistemelor de avertizare sonora specifice autovehiculelor;
  • echipata în fata cu lumina de culoare alba sau galbena, iar în spate cu lumina de culoare roşie si cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
  • echipata cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.

 

SE INTERZICE bicicliştilor:

  • sa circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusa;
  • sa circule pe alte benzi decât cea de lângă bordura sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie sa se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
  • sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
  • sa circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
  • sa circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  • sa circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate;
  • sa circule în timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • sa circule pe partea carosabila în aceeaşi direcţie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
  • sa transporte sau sa tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
  • sa circule atunci când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zăpada;

Conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale !

Aveţi încredere în Poliţie -  veţi beneficia întotdeauna de sprijinul nostru pentru protecţia dumneavoastră şi a bunurilor pe care le deţineţi !

 

10.  STIMATI CONDUCATORI AUTO – ALCOOLUL SI VOLANUL SUNT INCOMPATIBILE!

Consumul de alcool reprezinta una din cauzele înca frecvente de conturbare a capacitatii de conducere, desi exista tendinta de a se subestima rolul său.

  • De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
  • Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
  • Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

 

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

 

11. IN ATENTIA CETATENILOR CARE PLEACA IN CONCEDIU CU AUTOTURISMUL PERSONAL

Pe lângă confortul oferit de o călătorie cu autoturismul personal, pot apărea diferite probleme. Pentru a le evita, pentru a nu deveni victima unor infracţiuni de furt din sau de auto, e bine să ţineţi cont de următoarele sfaturi:

  • asiguraţi-vă de buna funcţionare a autoturismului;
  • stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii;
  • dacă traseul este mai lung, e bine să vă căutaţi cel puţin încă un partener de drum pentru a vă ajuta le nevoie;
  • alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine luminate şi aflate la vedere;
  • dacă doriţi să vă odihniţi puţin nu opriţi în locuri necunoscute şi mai ales izolate;
  • căutaţi popasurile special amenajate în acest sens;
  • autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto, etc.);
  • indiferent de perioada pentru care părăsiţi autovehiculul, nu uitaţi să conectaţi sistemul de alarmă;
  • fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul;
  • nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii;
  • când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia;
  • dacă pe traseu sesizaţi ceva suspect iar situaţia nu vă permite să interveniţi, anunţaţi de îndată primul post de poliţie întâlnit;
  • dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului.

 

ATENŢIE!

Spărgătorii vor profita de fiecare clipă de neglijenţa manifestată în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră, astfel încât mai mult interes în protecţia bunurilor ce le deţineţi, vă va scuti de neplăceri.

În cazul în care sunteţi victima unei infracţiuni, apelaţi cu încredere Poliţia la numărul pentru apeluri de urgenţă 112!

 

 

112 – POLIŢIA - APEL DE URGENŢĂ!