ANUNȚ


      Inspectoratul General al Poliției Române gestionează, în propriul domeniu de competență, provocările cu care România se confruntă în combaterea epidemiei SARS-Cov-2 și în managerierea și limitarea situațiilor de risc asociate acestora.
      Sănătatea, integritatea corporală și viața persoanelor private de libertate, a polițiștilor din centrele de reținere și arestare preventivă și a membrilor societății civile prin extensie, constituie priorități instituționale în contextul epidemiologic actual. Cunoașterea și aplicarea măsurilor de bază constituie pilonul conduitei preventive în gestionarea risului epidemiologic, iar bunele practici sunt promovate prin mijloace de informare complexe, cu adresabilitate extinsă.
      Este extrem de important ca, în momente în care practica poate îngrădi rațiunea, ca oamenii să fie informați și, de aceea vă asigurăm că instituirea stării de urgență nu trebuie să provoace temeri privind siguranța și protecția persoanelor private de libertate sau a angajaților centrelor de reținere și arestare preventivă. Suspendarea exercitării drepturilor care presupun o interacțiune directă cu persoane care nu pot prezenta garanția protejării integrității și, implicit a vieții persoanelor asociate sistemului de detenție, trebuie privită ca o măsură eficientă sau eficace, în pofida caracterului restrictiv.
      Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, în sensul menținerii, în limitele restrictive aferente stării de urgență, a contactului nonpersonal al persoanelor private de libertate cu mediul de suport exterior, vă punem la dispoziție un material informativ cu privire la condițiile în care aparținătorii persoanelor private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare proprii pot transmite acestora pachete prin intermediul serviciilor de curierat, extrasul legislativ care reglementează bunurile care pot fi primite de către persoanele private de libertate în centrele de reţinere şi arestare preventivă, respectiv modelul documentului prin care se solicită acest lucru.
      Facem apel la înțelegere, calm și responsabilitate, suportul și încrederea acordate sistemului de detenție, în ansamblul său de către societatea civilă în această perioadă care necesită efort conjugat, fiind esențial pentru menținerea unui mediu carceral sigur și a unei stări de spirit corespunzătoare în rândul persoanelor private de libertate.
     Relații suplimentare pot fi acordate de către personalul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Bihor – nr. telefon 0259/403033