2 5  M A R T I E  - Z I U A  P O L I Ţ I E I  R O M Â N E
prilej de celebrare a ceea ce deţinem drept
virtute şi nobleţe a fiinţei naţionale

- 193 de ani de istorie şi tradiţie -


Ziua Poliţiei Române, scurt istoric:
Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători.

 

Calendarul activităţilor desfăşurate de poliţiştii bihoreni
în cadrul „Săptămânii Poliţiei Bihorene”:

- Miercuri, 18 martie -
Concursul preventiv „Şcoala fără violenţă”
- clasele V – VIII -

Miercuri, 18 martie a.c., începând cu ora 11.00, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Municipiul Oradea se va desfăşura ce-a de-a opta ediţie a Concursului cu tematică preventivă „Şcoala fără violenţă”. Concursul este organizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi cu cei ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”.
Competiţia are ca scop formarea unei conduite în rândul tinerilor menită să prevină manifestarea violenţei în mediul şcolar. Printre obiectivele concursului se numără implicarea tinerilor în activităţi preventive, optimizarea mesajelor preventive şi diversificarea canalelor prin care acestea sunt transmise tinerilor, astfel încât să fie cât mai apropiate caracteristicilor de vârstă ale acestora şi, nu în ultimul rând, consolidarea parteneriatului Poliţie – Şcoală.
Peste 200 de elevi din cadrul unor instituţii de învăţământ gimnaziale din Judeţul Bihor, respectiv din Municipiul Oradea, Tinca, Roşia,  Rieni,  Remeţi, Sâmbăta, Husasău de Tinca,  Tărian, Ciumeghiu, Măpdăras, Nucet, Balc, Ştei, Şuncuiuş, organizaţi în 19 echipaje, vor concura pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar.


- Vineri, 20  martie -
Concursul preventiv „Şcoala fără violenţă”
- clasele IX - XII -

Vineri, 20 martie a.c., începând cu ora 11.00, va fi rândul liceenilor din instituţiile de învăţământ din Judeţul Bihor să-şi dovedească cunoştinţel în materie de prevenire în cadrul Concursului preventiv „Şcoala fără violenţă”.
Astfel, 18 echipaje de elevi din Municipiul Oradea, Beiuş, Ştei, Tinca, Vadul Crişului, Aleşd şi Dobreşti vor avea de parcurs trei probe de concurs pentru a fi declaraţi cei mai buni în confruntarea şcolilor pentru titlul de „şcoli fără violenţă”.
Prin intermediul acestui proiect educaţional organizatorii îşi propun să sporească nivelul de siguranţă a elevilor în spaţiul public şi privat, provocându-i să înveţe în mod creativ. Elevii participanţi se vor implica activ în elaborarea unor piese de teatru cu mesaj preventiv, pe care, ulterior, le vor transpune pe scenă, în spectacole destinate propriilor colegi.
Iniţiativa urmăreşte prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, domeniu care reprezintă o prioritate permanentă a poliţiştilor bihoreni.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, co-organizator al proiectului, are o experienţă bogată în derularea de proiecte şi campanii centrate pe informarea minorilor pentru evitarea comportamentelor delictuale, dar şi pentru adoptarea unor măsuri de autoprotecţie. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate după acţiuni în care mesajele preventive au fost transmise prin metode atractive, interactive şi cu puternic impact vizual. Tocmai de aceea, concursul implică un număr mare de tineri care au libertatea de a-şi alege mesajele şi forma în care transmit recomandările specialiştilor în prevenirea criminalităţii.
În cadrul concursului „Şcoala fără violenţă”, elevii vor avea posibilitatea să abordeze într-un mod original recomandările poliţiştilor, prin combinarea educaţiei cu arta teatrală, pentru a transmite un mesaj de impact vis-a-vis de prevenirea manifestărilor violente.
Încurajarea elevilor de a aborda problematici specifice generaţiei lor este benefică, aceştia devenind astfel mai conştienţi şi mai responsabili, atât faţă de propria conduită, cât şi relativ la comportamentul colegilor sau prietenilor lor, fiind capabili să discearnă şi, astfel, să evite anumite riscuri.

Persoană de contact -  comisar şef de poliţie Ioana INDRIEŞ
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – I.P.J. Bihor,
Telefon: 0727/337.709

- Marţi, 24 martie – ora 12.00 -
L A N S A R E  D E  C A R T E


 Marţi, 24 martie a.c., începând cu ora 12.00, în Salonul Albastru al Complexului Continental Forum Oradea va avea loc lansarea cărţii „Portretul judiciar şi portretul sinelui colectiv” - autor Inspector principal de poliţie Florin Lăzău, expert criminalist – Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
 Cartea care urmează să fie lansată este de această dată una mai puţin tehnică, prin intermediul căreia autorul face o analiză a societăţii actuale, prin prisma metodelor artei criminalistice, pornind de la faptul că, până la urmă, portetul judiciar reprezintă expresia societăţii în care trăim. Prin intermediul lucrării, poliţistul bihorean demonstrează cum imaginea unui portret robot şi imaginea manifestărilor şi obiceiurilor nesănătoase ale individului pot converge într-o singură compoziţie grafică.
 În prima parte a cărţii autorul prezintă câteva cazuri soluţionate cu succes folosind metodele artei criminalistice, iar în partea a doua sunt prezentate câte dintre concepţiile autorului cu privire la sinele colectiv, întâmplări adevărate din viaţa sa, analizate sub aspect filosofic şi moral.
 
Persoană de contact: Inspector principal de poliţie Florin Lăzău, expert criminalist – Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor
Telefon: 0745/098.111


- Marţi, 24 martie -
„Poliţist rutierist pentru o zi”

 Marţi, 24 martie a.c., începând cu ora 10.30, sub genericul „Poliţist rutierist pentru o zi”, 50 de liceeni de clasa a XI –a vor fi întâmpinaţi de poliţiştii Serviciului Rutier la sediul S.P.R. (Strada Independenţei, Municipiul Oradea) şi vor avea ocazia să observe îndeaproape, pas cu pas, cum se desfăşoară o zi de muncă a poliţiştilor rutieri.
 De asemenea, liceenii implicaţi în activitatea educativă vor participa la o simulare de cercetare la faţa locului producerii unui accident rutier. Totodată, poliţiştii rutieri le vor prezenta liceenilor şi autoturismele aflate în dotarea acestora.
 Elevii participanţi vor fi răsplătiţi cu premii.

Persoană de contact -  comisar şef de poliţie Dorin SAVA, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor
Telefon: 0758/22.56.21

 

- Marţi, 24 martie -
„Poliţist de ordine publică pentru o zi”


 Marţi, 24 martie a.c., începând cu ora 14.00, la sediul Poliţiei Municipiului Oradea (strada Calea Aradului) se va desfăşura activitatea educativă „Poliţist de ordine publică pentru o zi”.
 Astfel, 25 de elevi din clasa a – VI - a vor avea ocazia să viziteze sediul Poliţiei Municipiului Oradea şi Dispeceratul Poliţiei Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, locul în care este amplasat sistemul de supraveghere video a străzilor orădene.
 Poliţiştii de ordine publică bihoreni le vor dezvălui elevilor de gimnaziu bihoreni din tainele meseriei de poliţist de ordine publică. Elevii vor avea posibilitatea să însoţească poliţiştii în teren, într-o misiune de patrulare în oraş, să observe modalitatea de reacţie în urma unui apel la numărul 112 şi să asiste la simulări de intervenţie a poliţiei de ordine pubilcă la anumite evenimente.
 De asemenea, elevii vor putea observa îndeaproape autoturismele din dotarea poliţiştilor de ordine publică.

Persoană de contact – Comisar şef de poliţie Tiberiu Bochiş – Şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor
Telefon: 0758/22.56.52


- Marţi,  24 martie -
„Cupa Poliţiei Bihorene la Tir” pentru jurnalişti:

 Marţi, 24 martie a.c., începând cu ora 10.30, la Poligonul de Tragere din cadrul Bazei Sportive „Dinamo Oradea” din Municipiul Oradea, se va desfăşura competiţia „Cupa Poliţiei Bihorene la Tir” pentru jurnalişti.
 Reprezentanţii mass-media locale sunt invitaţi să participe la concurs, urmând ca, cei mai merituoşi, să fie răsplătiţi cu cupe şi diplome care să certifice rezultatele obţinute.

Persoană de contact – Subcomisar de poliţie Alina DINU, purtător de cuvânt al I.P.J. Bihor
Telefon: 0727/488.992


- „Cupa Poliţiei Bihorene la Fotbal” -
- 12 – 24 martie -

În perioada 12 – 24 martie a.c., în cadrul evenimentelor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române se desfăşoară competiţia „Cupa Poliţiei Bihorene la Fotbal”.
 Meciurile sunt disputate pe terenul de sport „5x5” Ioşia, în campionat fiind angrenate 16 echipe formate din poliţişti din toate structurile din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care vor juca în patru grupe.
 Meciurile pentru calificările în finală se vor desfăşura vineri, 20 martie a.c., începând cu ora 14.00, iar marţi, 24 martie, începând cu ora 14.00, în aceeaşi locaţie, vor avea loc jocurile pentru locurile I - IV.
 Fiecare echipă va avea minim şase jucători, iar numărul rezervelor este nelimitat.
 Durata fiecărui meci este de 20 de minute, fără întrerupere.

Vă invităm la fair – play!

Persoană de contact – subcomisar de poliţie Marcel Cosma – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – Tel: 0740/577.349


- MIERCURI, 25 MARTIE 2015 -
- Z I U A  P O L I Ţ I E I  R O M Â N E  -

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ FESTIVĂ – ORA 11.00

- Ora 11.00 – Şedinţă Publică Festivă – Casa de Cultură a Sindicatelor din Municipiul Oradea, în cadrul căreia vor avea loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a poliţiştilor bihoreni şi festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în cadrul „Săptămânii Poliţiei Bihorene”.

- MIERCURI, 25 MARTIE 2015 -
în intervalul orar 10.00 – 15.00
POLIŢIA BIHOREANĂ SĂRBĂTOREŞTE ALĂTURI DE COMUNITATE
ÎN PARCUL 1 DECEMBRIE DIN MUNICIPIUL ORADEA

 Sărbătoarea va fi marcată în intervalul orar 10.00 - 15.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în Parcul 1 Decembrie din Municipiul Oradea.
 Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru.
 Astfel, în Parcul 1 Decembrie din Municipiul Oradea, începând cu ora 10.00, vor avea loc următoarele activităţi dedicate cetăţenilor, cei în slujba cărora poliţiştii bihoreni se află în permanenţă:

- Demonstraţii de abilităţi ale unităţii canine a Poliţiei Bihorene;
- Demonstraţii tactice ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale;
- Demonstraţie de dezamorsare a unui colet exploziv efectuată de specialiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale;

- Defilarea unui detaşament format dintr-un pluton de poliţişti de ordine publică, un pluton de poliţişti rutierişti, un pluton de poliţiste, un pluton de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o formaţiune de câini, urmată de parada tehnicii şi mijloacelor auto deţinute de I.P.J. Bihor, respectiv motociclete, maşini de patrulare, maşini de intervenţie rapidă şi autolaboratorul criminalistic;
- Expoziţie cu armamentul şi tehnica de ultimă generaţie din dotarea Poliţiei Bihorene;
- Prezentarea dotărilor autolaboratorului criminalistic, cu suportul de specialitate al poliţiştilor criminalişti bihoreni;
- Stand de documentare – informare în cadrul căruia vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ - preventiv;
- Expoziţie cu sisteme tehnice de securitate.