ATRIBUŢII PRINCIPALE

  • evaluarea zilnică a situației operative privind siguranța în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora și aplicarea măsurilor necesare, în cooperare cu celelalte instituţii sau structuri ale poliţiei cu competenţe în domeniu, pentru diminuarea riscurilor asociate;
  • relaționarea permanentă cu factorii responsabili din cadrul administrației publice locale, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învățământ preuniversitare și universitare, societăților comerciale, organizațiilor neguvernamentale, comitetelor de părinţi, asociaţiilor şi ligilor studenţilor, în scopul identificării factorilor de risc şi stabilirii/aplicării măsurilor comune pentru creşterea siguranţei în instituțiile de învăţământ;
  • organizarea și participarea alături de reprezentanţii celorlalte instituţii sau structuri ale poliţiei cu competenţe în domeniu la activităţi de educaţie antiinfracțională și antivictimală, inclusiv în cadrul unor campanii, programe sau proiecte etc.;
  • cooperarea cu celelalte structuri operative ale Poliției Române cu competențe în combaterea criminalității pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ;
  • realizarea unor analize, studii sau alte informări cu privire la tendințele situației operative și reliefarea vulnerabilităților, amenințărilor sau a potențialelor riscuri;
  • identificarea şi consilierea elevilor/studenților care fac parte din categoriile cu risc criminogen;
  • desfășurarea de activități comune cu reprezentanţii autorităților administrației publice locale (poliția locală) și jandarmeriei pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, cu modificările și completările ulterioare;
  • luarea în evidență, inventarierea şi ierarhizarea unităţilor de învățământ preuniversitar și universitar în funcție de gradul de risc la adresa climatului de siguranţă școlară;
  • asigurarea, cu respectarea prevederilor dispoziţiilor de linie, a informării opiniei publice cu privire la principalele atribuţii ale structurilor de siguranță școlară şi la rezultatul unor activităţi desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
  • crearea unei baze documentare proprii care să cuprindă date de interes şi materiale în domeniul siguranței școlare, precum și prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, conform cadrului normativ de referință;
  • respectarea prevederilor cu privire la protecția persoanelor, prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, conform cadrului normativ de referință;
  • participarea la ședințele organizate la nivelul școlilor și asociațiilor studențești, precum şi la alte evenimente importante pentru comunitatea preuniversitară/universitară din zona de responsabilitate;
  • cooperarea cu structurile de poliție rutieră, în vederea desfășurării activității de educație rutieră în unitățile de învățământ.