ACȚIUNI PREVENTIV – REACTIVE, ÎN SISTEM INTEGRAT, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ
În contextul minivacanței de Bobotează, polițiștii din Bihor au fost la datorie, pentru ordinea și siguranța publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea victimizării prin diverse tipuri de infracțiuni.
Aproape 2.000 de persoane au fost legitimate și 1.383 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase 83 de certificate de înmatriculare.
În minivacanța ocazionată de sărbătorirea Bobotezei și a Sfântului Ioan Botezătorul, zilnic, poliţiştii bihoreni au fost prezenți în teren și au acționat pentru prevenirea evenimentelor neplăcute și protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Au fost desfășurate 25 de acțiuni preventiv - reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 36 de filtre, în cadrul cărora au fost legitimate 1.942 de persoane.
De asemenea, au fost efectuate 1.383 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
Polițiștii bihoreni au intervenit la 149 de evenimente, dintre care 146 au fost sesizate prin 112.
Astfel, au fost sesizate 38 de infracțiuni, dintre care 23 contra persoanei, 9 contra patrimoniului, 4 infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 2 infracțiuni de altă natură. Totodată, în alte 7 cazuri, polițiștii din Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.
De asemenea, au fost depistate în flagrant delict 7 persoane, cercetate pentru comiterea de infracțiuni.
Polițiștii din Bihor au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 100.545 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 23 de conducători auto, dintre care 8 pentru conducere agresivă. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 83 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
În perioada minivacanței de Bobotează, zilnic, poliţiştii rutieri și de ordine publică au acţionat pe drumurile naționale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, atât pe fondul abaterilor comise de conducătorii de autovehicule, cât și de pietoni sau bicicliști.
Polițiștii din Bihor vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele din dotarea Poliției Române, pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.
*
RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA CIRCULAȚIEI ÎN CONDIȚII DE IARNĂ
În contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului de iarnă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor se află în teren, acționând pentru menținerea fluenței traficului, prevenirea accidentelor rutiere și sprijinirea participanților la trafic.
Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi autovehiculul corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Pentru a preveni evenimentele rutiere nedorite, recomandăm conducătorilor auto:
- Să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să mărească distanța de siguranță față de vehiculul din față.
- Să folosească luminile de întâlnire și, în condiții de vizibilitate redusă, și pe cele de ceață.
- Să evite manevrele bruște și să utilizeze frâna cu precauție pentru a preveni derapajele.
- Să curețe complet geamurile, farurile și oglinzile retrovizoare pentru a avea vizibilitate optimă.
- Să evite deplasările care nu sunt strict necesare, în special în zonele afectate de ninsoare abundentă.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.
De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip „mâini libere”.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Polițiștii rutieri din Bihor sunt la datorie și acționează pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Vă rugăm să respectați regulile de circulație și să dați dovadă de responsabilitate pentru a evita accidentele rutiere!
Vă puteți informa în permanență cu privire la condițiile de trafic rutier, evenimente rutiere și eventuale rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC al Poliției Române.
D R U M B U N !
















