AMPLĂ ACȚIUNE ÎN TRAFIC, PE D.N.1, A POLIȚIȘTILOR DIN BIHOR
Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”, în cadrul unei ample acțiuni rutiere, derulată pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic.
În cele 4 ore de acțiune pe D.N.1, au fost aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, dintre care 141 au fost pentru exces de viteză.
Marți, 9 decembrie a.c., în intervalul orar 11.00 – 15.00, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiștii de la toate formațiunile de rutieră și ordine publică și de polițiștii de la prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat o amplă acțiune pe D.N.1, drum care tranzitează județul Bihor, pe care se înregistrează valori ridicate de trafic, inclusiv vehicule de mare tonaj, pietoni și bicicliști, fapt ce crește semnificativ riscul rutier.
Scopul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni a fost creșterea gradului de siguranță pe D.N.1, prin prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, vizând totodată reducerea comportamentelor generatoare de risc din partea conducătorilor auto, precum neacordarea priorității, folosirea telefonului în timpul deplasării, nepurtarea centurii de siguranță și nerespectarea distanței între vehicule, dar și a abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști, în special traversările și deplasările neregulamentare care amplifică vulnerabilitatea acestora în trafic.
Astfel, în cele câteva ore de acțiune, polițiștii rutieri au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 151.729 lei, dintre care 141 de sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 35 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 32 au fost pentru nerespectarea legislației privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, au fost sancționate 2 depășiri neregulamentare, alte 2 sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, au fost sancționați 9 pietoni, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 16 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii de pe D.N.1 au fost folosite 9 aparate radar, dispuse în sistem „Releu” (acoperire extinsă).
În paralel, la acțiune au participat și polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, care, alături de polițiști rutieri, au acționat într-o stație de alimentare cu carburanți din municipiul Oradea, unde au oferit recomandări preventive, au discutat cu participanții la trafic despre riscurile asociate nerespectării regulilor de circulație, au distribuit pliante cu informații privind conduita responsabilă în trafic și au oferit veste reflectorizante bicicliștilor.
De asemenea, în cadrul activității preventive, au fost prezentați ochelarii care simulează reflexele persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice. Mesajele transmise au vizat importanța adaptării vitezei la condițiile de drum și trafic, respectarea regulilor de prioritate, acordarea atenției necesare pietonilor și bicicliștilor, renunțarea la utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării și respectarea regulilor de traversare și de deplasare în siguranță.
Acțiunea s-a desfășurat pe D.N.1, în județele Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, și Ilfov.
Polițiștii bihoreni vor continua activitățile dedicate prevenirii accidentelor rutiere și menținerii unui climat de siguranță, atât pe D.N.1, cât și pe toate arterele rutiere din județul Bihor.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
D R U M B U N !



.jpeg)
.jpeg)




.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)



.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)



.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)















