Declarație de presă privind activitățile structurilor MAI din județul Bihor, pentru buna desfășurare a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României - ora 20.00 - Centrul de Comunicare Județean Bihor.
Doamnelor și domnilor, la acest moment, vă pot confirma că misiunile de astăzi ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor, în context electoral, s-au desfășurat conform graficului, fără să fie înregistrate probleme.
Vă reamintesc că cei 1.600 de angajați ai MAI din Bihor au fost implicați, în principal, în misiuni de asigurare a protecției transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării de la locurile de depozitare către secțiile de vot.
Efectivele MAI din Bihor au preluat paza celor 660 de secții de vot, constituite la nivel județean și le vor preda, mâine dimineață, președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
Pe parcursul acestei zile, nu s-au înregistrat incidente deosebite.
Reamintim faptul că prin intermediul sistemului electronic de vot sunt detectate toate încercările de vot multiplu. Astfel, dacă persoana a votat deja, în momentul scanării documentului de identitate, în secția de vot, sistemul emite automat o alertă care este transmisă inclusiv către Ministerul Afacerilor Interne.
Reamintim că, în această dimineață, la ora 07.00, campania electorală s-a încheiat, iar continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei.
Precizez că prin continuarea propagandei electorale se înțelege inclusiv sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Alegătorii, care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-au stabilit domiciliul sau reședința, pot vota doar la secția de votare unde sunt înscriși în lista electorală permanentă.
Alegătorii, care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea în care au domiciliul sau reședința, pot vota la orice secție de votare din localitatea respectivă.
Prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot se pedepsește cu amendă cuprinsă între 4.500 lei și 10.000 de lei.
Excepție este cazul alegătorului care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur. Acesta are dreptul să cheme în cabina de votare pentru a-l ajuta, un însoțitor, care nu poate fi însă din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție.
Așa cum vă anunțam dimineață, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, structurile de evidență a persoanelor din județul Bihor au asigurat program cu publicul astăzi, până la ora 16.00 și mâine, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, pentru a soluționa, cu celeritate, cererile pentru eliberarea actelor de identitate.
Doamnelor și domnilor, în ziua votului, în județul Bihor vor fi la datorie aproximativ 1.700 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne pentru menținerea siguranței publice, verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale și asigurarea protecției secțiilor de vot.
Vă reamintesc că pe pagina de Internet a Ministerului Afacerilor Interne există o secțiune unde sunt prezentate atribuțiile structurilor MAI în contextul alegerilor. De asemenea, pe site-ul MAI și pe paginile oficiale de pe rețelele de socializare găsiți informații privind faptele nelegale în context electoral și sancțiunile prevăzute de cadrul normativ în vigoare.
Ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, în spiritul transparenței, pe parcursul zilei de mâine, vă vom comunica în timp real informații despre misiunile structurilor MAI.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN BIHOR
















