EVENIMENTUL „ORĂȘELUL SIGURANȚEI”, ORGANIZAT DE POLIȚIȘTI PENTRU SIGURANȚA CELOR MICI
Ateliere preventive, pentru o vacanță în siguranță, organizate săptămânal, de polițiștii din Bihor, la Orășelul Copiilor, pe parcursul întregului sezon estival.
În perioada iulie – august a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară organizează evenimentul „Orășelul Siguranței”.
Astfel, în fiecare zi de marți, începând cu ora 10.00, în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, polițiștii vor organiza ateliere pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, pentru siguranța acestora pe perioada vacanței de vară.
Copiii vor fi implicați de polițiști în jocuri și concursuri atractive, pe teme preventive, menite să le dezvolte comportamentul preventiv, într-un mod atractiv și inedit.
De asemenea, cei mici vor avea la dispoziție covorul rutier, mini indicatoare rutiere și Laboratorul Mobil de Educație Rutieră, precum și alte surprize pregătite de polițiștii de prevenire și siguranță școlară bihoreni.
Polițiștii bihoreni vă așteaptă alături de ei, în „Orășelul Siguranței”, pentru o vacanță de vară în siguranță!

















