25 Octombrie 2024Sursa: I.P.J. Bihor

Patrule școlare de circulație, jocuri, concursuri și sesiuni de informare, pentru a preveni victimizarea celor mici, derulate de polițiștii din Bihor, împreună cu peste 2.500 de elevi, în cadrul activităților dedicate programului național „Şcoala Altfel”.

În cursul acestei săptămâni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și specialiștii Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat diverse activități informative și preventive, în colaborare cu elevii din unitățile de învățământ din județul Bihor, în cadrul Programului național „Școala Altfel”.

 

Pe parcursul săptămânii, polițiștii bihoreni au fost prezenți atât la sediile unităților școlare, cât și în spațiile publice din municipiul Oradea și din județul Bihor. Acolo, au organizat sesiuni de informare, au distribuit materiale preventive, au proiectat filme educative și au desfășurat diverse concursuri preventive. Aceste activități au avut scopul de a educa și de a preveni comportamentele riscante în rândul elevilor, oferindu-le informații valoroase pentru siguranța lor.

 

Astfel, până în prezent, în cadrul Programului național „Școala Altfel”, polițiștii din Bihor au derulat 37 de activități preventive, în 21 de unități de învățământ, în care au fost implicați, până în prezent, peste 2.500 de elevi din județul Bihor.

 

Tematica abordată de polițiști în interacțiunile lor cu elevii a fost diversă, având scopul de a preveni faptele comise cu violență, fie ea verbală, fizică, psihologică sau cibernetică. Prin aceste întâlniri, s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și vulnerabilităților asociate cu consumul de alcool, droguri sau alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor, precum și prevenirea accidentelor rutiere și victimizarea acestora.

 

În discuțiile purtate, au fost analizate aspectele referitoare la pragul delincvențial, cauzele și factorii favorizanți în geneza delincvenței juvenile, cum ar fi influența anturajului și consumul de alcool. De asemenea, au fost explicate consecințele legale și sociale în cazul comiterii de infracțiuni de către minori, incluzând răspunderea penală și efectele infracțiunilor asupra integrării sociale. Totodată, au fost prezentate exemple concrete de situații de victimizare în care pot fi implicați minorii și măsurile de prevenire pe care aceștia le pot lua pentru a evita astfel de situații.

 

Totodată, polițiștii rutieri le-au explicat copiilor semnificația indicatoarelor rutiere, regulile de traversare a carosabilului, pentru siguranţa deplasării elevilor pe drumurile publice și pentru prevenirea implicării acestora în accidente rutiere.

 

În cadrul activităților, la două dintre unitățile de învățământ au fost organizate patrule școlare de circulație, formate din elevi, alături de polițiști rutieri și de la prevenire. Patrula şcolară reprezintă o formă de educaţie rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

 

Sub atenta supraveghere a polițiștilor, elevii din patrula școlară de circulație au preluat responsabilitatea de a-și ghida colegii în traversarea corectă a străzii. Cu rigurozitate și atenție la detalii, aceștia au explicat și demonstrat cum să folosească trecerea pentru pietoni în siguranță, asigurându-se că fiecare elev respectă regulile de circulație. Astfel, au contribuit activ la promovarea unui comportament responsabil și preventiv în rândul colegilor lor, subliniind importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.

 

Totodată, activitățile preventive au beneficiat de prezența specialiștilor criminaliști și a câinelui polițist Rocky. Criminaliștii le-au explicat copiilor rolul pe care îl joacă un câine polițist în desfășurarea unei anchete, prezentându-le, în același timp, diverse aspecte captivante din activitatea lor profesională. Aceste demonstrații au captat atenția și interesul celor mici, oferindu-le o perspectivă fascinantă asupra muncii de investigație.

 

La activitățile preventive rutiere, derulate de polițiștii din Bihor, a fost prezent și laboratorul mobil de siguranță rutieră, în cadrul căruia copiii au vizionat filme cu mesaje educativ – preventive, realizate de polițiștii de la prevenire din Bihor. De asemenea, copiii și tinerii au avut la dispoziție și ochelarii care simulează efectele consumului de alcool sau substanțe interzise și autoturisme de serviciu ale polițiștilor din Bihor.

 

Activitățile desfășurate de polițiștii din Bihor au fost derulate în parteneriat cu reprezentați ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, precum și alături de doi parteneri privați, care s-au alăturat activităților de educație rutieră.

 

Activitățile preventive menite să marcheze evenimentul educațional „Școala Altfel”, alături de polițiștii bihoreni, continuă și în perioada următoare.

Galerie foto