POLIȚIȘTII BIHORENI ACȚIONEAZĂ ÎN TRAFIC, ÎN CADRUL PROIECTULUI ROADPOL SAFETY DAYS
Polițiștii rutieri acționează zilnic, pe drumurile publice din județul Bihor, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
În perioada 16 – 22 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor acţionează pe şoselele bihorene în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days, realizat de Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere– ROADPOL, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
În cadrul acestui proiect, polițiștii bihoreni acționează în vederea conștientizării participanților la traficul rutier cu privire la importanța respectării legislației rutiere, în special a regulilor referitoare la conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranță, precum și a altor fapte care pot conduce la accidente rutiere soldate cu urmări grave.
Proiectul își propune ca ziua de 20 septembrie 2023 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.020 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut nouă permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 48 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați șase bicicliști, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte două pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, a fost sancționată o depășire neregulamentară, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Aștileu / Localnic, depistat în trafic, în timp ce conducea o motocicletă, cu permisul anulat.
Marți, 19 septembrie a.c., la ora 18.03, pe drumul județean 764, în localitatea bihoreană Aștileu, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, localnic, în timp ce conducea o motocicletă, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
LINK VIDEO CAMPANIE PREVENTIVĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE PROVOCATE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL SAU DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE:
https://mab.to/t/R2aTdIGxgtM/eu1
D R U M B U N !
















