POLIȚIȘTII BIHORENI, ALĂTURI DE COPII, DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI
Jocuri, concursuri cu premii, recomandări preventive prețioase și multe zâmbete, oferite copiilor de polițiștii bihoreni, de 1 Iunie.
Joi, 1 iunie a.c., începând cu ora 10.00, în cadrul evenimentului Festivalul Copiilor, organizat de Primăria Municipiului Oradea cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi prezenți în cele trei locații în care se va desfășura evenimentul, respectiv în Orășelul Copiilor, în Cetatea Oradea și în Parcul Barcăului din municipiul Oradea, pentru a sărbători, alături de cei mici, ziua copilăriei.
Polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni vor organiza pentru cei mici diverse ateliere, în cadrul cărora vor desfășura activități preventive pe teme de educație rutieră, siguranță pe stradă, acasă sau în mediul online, prevenirea bullying-ului și cyberbulying-ului.
De asemenea, polițiștii bihoreni îi vor implica pe copii în diverse jocuri și concursuri, precum „Roata Prevenirii”, „Ghicește indicatorul rutier!” și „Cum să îmi aleg prietenii din mediul virtual.”
Cei mai merituoși dintre copii vor fi recompensați cu premii de polițiștii de prevenire bihoreni.
În fiecare dintre cele trei locații, polițiștii vor pune la dispoziția celor mici și celor mari și Laboratorul mobil de siguranță rutieră, în cadrul căruia vor putea viziona filmulețe educative realizate de polițiștii bihoreni.
*
















