18 Decembrie 2025Sursa: I.P.J. Bihor

1,2 TONE DE OBIECTE PIROTEHNICE INTERZISE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII DIN BIHOR

Peste 1.200 de kilograme de articole pirotehnice, toate interzise la deținere și comercializare în România, de către persoane neautorizate, confiscate de polițiștii din Bihor de la arme, în urma a 5 percheziționări ale trimiterilor poștale.

         

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept, față de o societate comercială, cu sediul în Cehia.

 

Din cercetările polițiștilor bihoreni de la arme rezultă că, o societate comercială cu sediul în Cehia ar fi comercializat, prin intermediul internetului, către cetățeni români, articole pirotehnice care sunt destinate, potrivit legislației române, a fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni, pe care le-ar fi expediat în România prin intermediul unei societăți de curierat din Cehia.

 

În perioada 9 - 17 decembrie a.c., pentru documentarea și probarea activității infracționale, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au pus în executare 5 mandate de autorizare a reținerii, predării și percheziționării trimiterilor poștale, emis de Judecătoria Oradea.

 

Astfel, în depozitele a 3 societăți comerciale de curierat din România, cu puncte de lucru în municipiul Oradea, județul Bihor, unde au fost expediate și transportate colete provenind de la societatea din Cehia, polițiștii bihoreni de la arme au descoperit, în total, 334 de colete, care conțineau aproximativ 1.277 de kilograme de articole pirotehnice, respectiv petarde, baterii de artificii și rachete din categoriile P1, F2 și F3, destinate utilizării de către pirotehniști, care urmau să fie comercializate către persoane fizice neautorizate din întreaga țară.

 

Întreaga cantitate de obiecte pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării.

 

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.

 

LINK FOTO OBIECTE PIROTEHNICE CONFISCATE:

https://mab.to/t/otShXu9Izvh/eu1

 

*

 

REGIMUL ARTICOLELOR PIROTEHNICE - NOILE PREVEDERI APLICABILE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ ȘI RECOMANDĂRI PREVENTIVE:

 

Reamintim faptul că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani!

 

În contextul interesului sporit pentru achiziționarea și folosirea articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii readuc în atenția publicului modificările legislative intrate în vigoare în luna august 2025. Acestea stabilesc reguli clare privind deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, pentru prevenirea incidentelor care pot provoca răniri, incendii sau distrugeri de bunuri.

 

Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza doar articole din categoria F1, toate celelalte categorii – F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 – având un grad ridicat de pericol și fiind destinate exclusiv pirotehnicienilor autorizați.

 

Articolele pirotehnice din categoria F1 pot fi comercializate doar de persoane juridice autorizate și doar către persoane cu vârsta de peste 16 ani (vârsta minimă a fost redusă de la 18 ani). Nerespectarea acestei condiții constituie infracțiune și este sancționată cu închisoare de până la 1 an.

 

Modificările legislative au restricționat și accesul publicului la articolele din categoria P1, precum pocnitori sau petarde cu risc crescut de rănire, precum și la articolele din categoria T1, utilizate în scopuri tehnice, pe platouri de filmare sau în industria auto.

 

În cazul jocurilor cu articole pirotehnice de divertisment, a fost introdusă obligația obținerii avizelor și pentru categoria F2, alături de categoriile F3 și F4. Organizarea acestor jocuri necesită acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență și avizul inspectoratului de poliție pe raza cărora au loc activitățile. Nerespectarea procedurii atrage răspunderea contravențională, cu amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei.

 

În categoria faptelor considerate infracțiuni și sancționate cu închisoare de la 1 la 5 ani se află: prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea sau folosirea, fără drept, de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.

 

Legislația actuală stabilește, în același timp, răspunderea pentru vânzarea articolelor către minori, pentru utilizarea ori deținerea fără drept a produselor din categoriile superioare și pentru nerespectarea condițiilor de depozitare. Sunt prevăzute și sancțiuni contravenționale pentru activități desfășurate în afara cadrului legal sau pentru folosirea acestor articole în locuri unde pot pune în pericol populația ori ordinea publică.

 

Polițiștii recomandă achiziționarea articolelor pirotehnice doar din surse autorizate, supravegherea minorilor și utilizarea responsabilă a acestor produse, cu respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj. Articolele deteriorate sau neexplodate nu trebuie atinse ori reutilizate, deoarece pot provoca explozii necontrolate. Cetățenii sunt îndemnați să sesizeze orice activitate de comercializare ilegală sau utilizare improprie a articolelor pirotehnice.

 

Respectarea legislației contribuie la prevenirea rănirilor, a incendiilor și la menținerea unui climat de siguranță în comunitate. Structurile specializate ale Poliției Române desfășoară permanent activități de control, iar persoanele care nu respectă normele în vigoare vor răspunde conform legii.

 

*

 

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,

este

112 - APEL DE URGENŢĂ