Aștileu / Accident rutier.
La data de 26 ianuarie a.c., la ora 16.47, polițiștii Poliției orașului Aleșd – Compartimentul Rutier au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul județean 764, în afara localității Aștileu, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 764, pe direcția Aleșd – Aștileu, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat, cu partea dreapta față a autoturismului, un bărbat, de 59 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului public, prin loc nepermis, din partea dreaptă a sensului de deplasare al autoturismului.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
D R U M B U N !
















