16 Iulie 2025Sursa: I.P.J. Bihor

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, fără permis, un moped neînmatriculat.

La data de 16 iulie a.c., la ora 00.02, pe strada Crișul Repede din localitatea Aleșd, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Lugașu de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un moped neînmatriculat sau neînregistrat.

 

Totodată, din verificările efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri din Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

 

*

 

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

D R U M  B U N !