14 Aprilie 2025Sursa: I.P.J. Bihor

Infracțiuni constatate în trafic de polițiștii din Bihor.

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului, un autoturism care i-ar fi fost încredințat de un alt tânăr.

 

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 00.40, pe breteaua de acces înspre strada Podului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 16 ani, din Oradea, care, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a acroșat scuarul care desparte sensurile de mers.

 

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că, în prealabil, un alt tânăr, de 15 ani, din Oradea, pasager în autoturism, ar fi sustras cheile autoturismului respectiv de la o rudă și i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce pe drumurile publice, tânărului de 16 ani, deși ar fi știut că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 16 ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

 

*

 

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

 

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 01.50, pe strada Horea din municipiul Marghita, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, care, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a pătruns într-un canal lateral al râului Barcău.

 

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 20 ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

 

*

 

Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

 

La data 12 aprilie a.c., la ora 03.46, pe Bulevardul Decebal din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tot la data 12 aprilie a.c., la ora 18.18, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

De asemenea, la data 12 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, pe drumul județean 767 A, între localitățile Ciuhoi și Sâniob, județul Bihor, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din comuna Sâniob, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

 

*

 

Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau sau tractau vehicule neînmatriculate.

 

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, pe D.N.1, în localitatea Borș, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din municipiul Bacău, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.

 

De asemenea, la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 16.45, pe D.N.79 B, în municipiul Salonta, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Salonta au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Batăr, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, cu care tracta o remorcă neînmatriculată.

 

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.

 

*

 

Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau fără permis sau având suspendat dreptul de a conduce.

 

La data de 13 aprilie a.c., la ora 12.05, pe strada Constantin Noica din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

De asemenea, la data de 12 aprilie a.c., pe D.N.76, în localitatea Sudrigiu, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitatea Ștei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

 

*

 

          A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

D R U M  B U N !