31 Octombrie 2025Sursa: I.P.J. Bihor

Infracțiuni constatate în trafic de polițiștii din Bihor.

Depistat de polițiști în timp ce conducea, fără permis, o autoutilitară neînmatriculată, cu număr fals, cu care transporta material lemnos tăiat ilegal și sustras.

 

La data de 30 octombrie a.c., la ora 16.25, între localitățile Vadu Crișului și Tomnatic, județul Bihor, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat, de 41 de ani, din comuna Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară, care avea montate plăcuțe cu un număr de înmatriculare provizoriu care fusese atribuit unui alt autovehicul.

 

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

De asemenea, bărbatul transporta cu autoutilitara 0,81 metri cubi de material lemnos, din specia carpen, fără documente de proveniență, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost tăiat și sustras, fără drept, de către bărbatul la data de 28 octombrie a.c.. Materialul lemnos, în valoare de 251 de lei, a fost confiscat.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals, tăiere fără drept de arbori (2 acte materiale) și furt de arbori (2 acte materiale).

 

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare.

 

La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, pe drumul comunal 37/A,  în localitatea Uileacu de Munte, județul Bihor, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism care avea aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare, din verificărilor efectuate polițiștii constatând că autovehiculul a fost radiat din circulație de către autoritățile din Belgia.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

 

*

 

          Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 30 octombrie a.c., la ora 09.25, pe D.N. 19, în localitatea Tarcea, județul Bihor, polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Conducătorului autoturismului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările sub supravegherea unui procuror.

*

 

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

D R U M  B U N !