04 August 2025Sursa: I.P.J. Bihor

Pocola / Accident rutier.

La data de 4 august a.c., la ora 09.58, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.76, în afara localității Pocola, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

 

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie de 58 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 76, pe direcția Beiuș – Oradea, în afara localității Pocola, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, ar fi intrat în derapaj, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus, regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 46 de ani, din comuna Beidaud, județul Tulcea. În urma impactului, primul autoturism a părăsit partea carosabilă.

 

În urma accidentului rutier, bărbatul de 46 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, au condus la decesul acestuia, la fața locului. Totodată, femeia de 58 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit multiple leziuni, fiind transportată la spital, unde, din păcate, în cursul după-amiezii, a decedat.

 

De asemenea, o femeie de 46 de ani și o tânără de 18 ani, ambele din comuna Beidaud, județul Tulcea, pasagere în cel de-al doilea autoturism, un bărbat de 51 de ani și un altul de 57 de ani, ambii din municipiul Oradea, pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

*

A T E N Ț I E !

 

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

 

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

D R U M  B U N !