Reținut de polițiștii rutieri din Aleșd, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului, un moped neînmatriculat.
La data de 13 septembrie a.c., la ora 20.20, pe drumul comunal 171, în afara localității Tinăud, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat, de 29 de ani, localnic, în timp ce conducea un moped.
La semnalul regulamentar de oprire, al polițiștilor, acesta nu a oprit, și-a continuat deplasarea și a abandonat mopedul, într-un șanț, fiind interceptat la scurt timp de polițiști.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus de acesta era neînmatriculat.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii rutieri din Aleșd continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
D R U M B U N !
















