Sălard / Accident rutier.
La data de 11 februarie a.c., la ora 16.31, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19 E, în afara localității Sălard, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 48 de ani, din comuna Sântandrei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, în afara localității Sălard, pe D.N.19 E, pe direcția Sălard - Cauaceu, pe un sector de drum în aliniament, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism (prevăzut cu 8+1 locuri) condus, din sens opus, de un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Oradea.
În urma impactului, al doilea autoturism (cel prevăzut cu 8+1 locuri) ar fi fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus pe direcția Sălard – Cauaceu, de o femeie, de 39 de ani, din Oradea.
De asemenea, tot în urma impactului inițial, primul autoturism ar fi rulat pe sensul opus de circulație și ar fi acroșat, cu partea laterală - stânga, un autoturism, condus pe direcția Cauaceu - Sălard, de o femeie, de 26 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, iar ulterior, primul autoturism ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus tot din direcția Cauaceu - Sălard, de o femeie, de 39 de ani, din comuna Tămășeu, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism și conducătoarea celui de-al treilea autoturism au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
Rezultatul testărilor cu aparatul etilotest a celor cinci conducători auto au relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
D R U M B U N !
















