09 Mai 2025Sursa: I.P.J. Bihor

Sârbi / Accident rutier.

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 06.45, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în afara localității Sârbi, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

 

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 62 de ani, din comuna Sârbi, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 34/A, în afara localității Sârbi, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi lovit structura din beton a unui cap de pod, de pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

 

În urma accidentului rutier, atât conducătorul autoturismului, cât și un bărbat de 64 de ani și o femeie de 61 de ani, ambii din Sârbi, județul Bihor, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital, unde, din nefericire, ulterior, bărbatul de 64 de ani a decedat.

 

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

*

A T E N Ț I E !

 

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

 

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

 

D R U M  B U N !