03 Februarie 2026Sursa: I.P.J. Bihor

Valea lui Mihai / Accident rutier.

La data de 2 februarie a.c., la ora 12.38, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19, în afara localității Valea lui Mihai, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

 

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în afara localității Valea lui Mihai, înspre localitatea Tarcea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 28 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor.

 

În urma accidentului rutier, bărbatul de 72 de ani a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului. De asemenea, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

 

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 28 de ani a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

*

RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ ÎN CONDIȚII DE IARNĂ

         

 

Vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi autovehiculul corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

 

Pentru a preveni evenimentele rutiere nedorite, recomandăm conducătorilor auto:

 

- Să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să mărească distanța de siguranță față de vehiculul din față.

- Să folosească luminile de întâlnire și, în condiții de vizibilitate redusă, și pe cele de ceață.

- Să evite manevrele bruște și să utilizeze frâna cu precauție pentru a preveni derapajele.

- Să curețe complet geamurile, farurile și oglinzile retrovizoare pentru a avea vizibilitate optimă.

 

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

 

De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

 

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip „mâini libere”.

 

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

 

Polițiștii rutieri din Bihor sunt la datorie și acționează pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

 

Vă rugăm să respectați regulile de circulație și să dați dovadă de responsabilitate pentru a evita accidentele rutiere!

 

Vă puteți informa în permanență cu privire la condițiile de trafic rutier, evenimente rutiere și eventuale rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC al  Poliției Române.

 

*

A T E N Ț I E !

 

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

 

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

 

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

 

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

 

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

 

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91  din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

 

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

 

-        nu deținea permis de conducere;

 

-        deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

 

-        a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

 

D R U M  B U N !