Cadrul legal ce reglementează materia circulației pe drumurile publice din România este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe de urgență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, acte normative care au la bază atât prevederile Convenției asupra circulației rutiere, deschisă spre semnare la Geneva la 19 septembrie 1949, cât și prevederile Convenției asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968, precum şi directivele europene în materie.

Astfel, în ceea ce privește circulația autovehiculelor în traficul internațional, precizăm faptul că în cuprinsul ordonanței este reglementat un capitol dedicat acestui obiect (Capitolul V, Secțiunea 6) care stabilește prin dispozițiile art. 83 alin. (1) următoarele:
„(1) Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:

a)  statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la art . 82 alin. (2);
b)  statelor membre ale Uniunii Europene;
c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

Totodată, potrivit alin. (2) al articolului evocat, se prevede faptul că ,,(2) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere  şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.”  

     
În ceea ce privește necesitatea deținerii și a permisului de conducere internațional pentru a putea conduce pe drumurile publice din România în ipoteza prevăzută de alineatul precitat, facem mențiunea că această obligație devine incidentă în cazul statelor care au ratificat ori aderat la Convenția asupra circulației rutiere, deschisă spre semnare la Geneva la 19 septembrie 1949.

Temeiul juridic al acestei obligații izvorăște din prevederile art. 24 pct. 2 din Convenția asupra circulației rutiere de la Geneva din 19 septembrie 1949, în conformitate cu care statele contractante au posibilitatea de a cere unui conducător de autovehicul care pătrunde pe teritoriul său ca acesta să aibă un permis internațional de conducere, cerință suplimentară ce se regăsește și în legislația națională privind circulația pe drumurile publice, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 83 alin. (2) precitat.

Așa fiind, titularilor permiselor de conducere naționale eliberate de state  care nu au calitate de părți la niciuna dintre convențiile menționate, și asupra cărora nu se resfrâng efecte juridice decurgând din aceste convenții internaționale, nu li se recunoaște dreptul de a conduce pe drumurile publice din România în baza permiselor de conducere naţionale nici în perspectiva în care acestea sunt însoțite de permisul de conducere internațional.

Nu în ultimul rând, având în vedere aspectele mai sus prezentate, legislația națională acordă totuși posibilitatea ca, în anumite condiții prevăzute de lege, persoanele interesate să solicite obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze, după cum urmează:

„Art. 231 - (1) Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze.

 (2) Pentru procedurile aferente permisului de conducere, se consideră că au domiciliul sau reşedinţa în România persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:
 a) locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele din România, dacă persoanele nu au legături profesionale;
b) revin periodic la o adresă din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;
c) locuiesc în mod obişnuit la o adresă din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată.”

Prin urmare, cetățenilor statelor care nu au calitatea de parte la Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968, și/sau la Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Geneva la 19 septembrie 1949, nu sunt membre ale Uniunii Europene și care nu au încheiat cu România un tratat privind recunoaşterea reciproca a permiselor de conducere, nu le este recunoscut permisul de conducere național valabil însoțit de permisul de conducere internațional, și pe cale de consecință nici dreptul de a conduce pe dumurile publice din România, însă pot solicita obţinerea unui permis de conducere autorităţilor române în conformitate cu prevederile legale precizate.

Pentru consultarea listei actualitate a statelor membre la Convenția asupra circulației rutiere din 1949, încheiată la Geneva, respectiv la Convenția asupra circulației rutiere din 1968, încheiată la Viena, puteți accesa link-uri de mai jos:

1) Convenția de la Geneva din 1949

https://treaties.un.org/pages/ViewDetailsV.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=XI-B-1&chapter=11&Temp=mtdsg5&clang=_en

(necesită permis internațional de conducere pe lângă permisul național de conducere)

2) Convenția de la Viena din 1968

https://treaties.un.org/pages/ViewDetailsIII.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=XI-B-19&chapter=11&Temp=mtdsg3&clang=_en

(nu necesită permis internațional de conducere pe lângă permisul național de conducere)